NEWS

Iertarea în cuplu: când, cum și de ce? – psiholog Miruna Stănculescu

De ce e oare iertarea importantă? Pentru că tindem să ne rănim unii pe ceilalți și pentru că, din ce o persoană e mai aproape de mine, în mod paradoxal, are mai multe șanse să mă rănească în ciuda (sau datorită) faptului că mă cunoaște mai bine. Conform studiilor, cuplurile funcționale și de lungă durată menționează iertarea în primii zece factori responsabili de longevitatea relației. 

Psihologul Miruna Stănculescu afirmă că pe de altă parte însă, ca orice lucru de pe lumea asta, prea multă iertare poate agrava problemele în loc să le rezolve. Când este, deci, folositor și funcțional să iert? E important să pot face diferența între o greșeală generată de un concurs de împrejurări și (probabil) nerepetabilă și un comportament generat de un sistem de valori diferit de al meu. Altfel spus, contează dacă partenerul meu a băut prea mult la o zi de naștere sau dacă face asta o dată pe săptămână sau mai des. Ori dacă partenera mea a întârziat o dată sau dacă veșnic ajungem ultimii indiferent unde plecăm. Contează pentru că iertarea șterge responsabilitatea omului care a greșit. De este o greșeală de moment, e deci adaptativ să iert. Doar cine nu trăiește nu greșește. Dar dacă greșeala se repetă, atunci iertarea nu va face decât să încurajeze continuarea comportamentului care mă deranjează și, deci, rănește. În cazul acesta, iertarea are nevoie să vină la momentul potrivit, adică după ce sunt sigur că schimbarea s-a produs. Iar între timp, dezaprobarea este alternativa potrivită.

La fel de-adevărat este că abordarea aceasta implică și acceptarea posibilității că iertarea ar putea fi imposibil de acordat, pentru că partenerul sau partenera mea nu simt nevoia să schimbe ceva în felul în care procedează. Chiar și așa, măcar sunt în situația în care pot alege conștient dacă accept situația așa cum e sau nu.

Cum?

Și iată că ajungem și la cum. Iertarea autentică se desfășoară pe trei planuri. Un plan emoțional ca un amestec între acceptarea faptului că am fost rănit, și empatie și înțelegere pentru persoana care m-a rănit. Aici e poate cel mai important să facem diferența între o greșeală și un comportament de sine stătător. Iertarea emoțională nu poate avea loc decât dacă știu că nu se va mai întâmpla. Altminteri, nu vorbim despre iertare, ci despre resemnare.

Al doilea plan, e cel al acțiunii. Iertarea autentică implică renunțarea la dreptul de a te „răzbuna”. În mod firesc, reacția umană implică biblicul „ochi pentru ochi”, adică tendința de a reacționa și-a compensa prin suferința celuilalt. Am deci nevoie să consider cu grijă prețul pe care îl plătesc pentru iertare, și dacă eu pot vindeca intern rana produsă de partenerul meu. Dacă nu pot face acest lucru dar pretind că am iertat nu e vorba de iertare, ci doar de o amânare în căutarea ocaziei în care îmi voi aduce polița la zi.

Al treilea plan este cel temporal. Iertarea autentică implică consecvența. Nu pot ierta „acum”. „Acum” e doar momentul în care spun „te iert”. Am deci nevoie să cred în iertarea pe care o acord și în valoarea adăugată pe care mi-o aduce. Nu are rost să spun „te iert” dacă relația nu merită efortul de-a ierta.

Să spui „te iert” e cel mai simplu lucru. Să ierți nu e nici pe departe la fel de simplu, și nici nu-i constructiv întotdeauna.

Autor: psiholog Miruna Stănculescu

www.mirunastanculescu.ro

About the author

Alexandru Dăscălescu

Leave a Comment