NEWS PEOPLE

„În România trăiești doar fiindcă e prea scump să mori”. Dezvăluirile unor văduve

bor

Nimic nu poate fi mai dureros decât pierderea cuiva drag. Este cunoscut de toată lumea faptul că, pentru persoanele care suferă pierderea, grija suplimentară este asociată cu un calvar. Se pare că, în România, calvarul este de natură financiară. Mii de români plătesc sume enorme la fiecare înmormântare, iar a arunca o găleată de bani le-a intrat în reflex. Deși acest gest este catalogat acum ca fiind perfect normal, am efectuat calcule pentru a afla cât costă o înmormântare la limita modestiei în țara noastră. Informându-ne, am descoperit poveștile a două văduve din regiunea Moldovei:

cim

Reporter: Ce religie aveți?

Ortodoxă.

Reporter: În urmă cu cât timp a decedat soțul dumneavoastră?

În iulie se fac doi ani.

Reporter: Ați făcut o înmormântare ce a fost, după părerea dumneavoastră, pretențioasă?

(râde fără a se arăta deranjată) Nu, fetiță, de unde? Cea mai modestă înmormântare pe care am putut să i-o fac. Să nu mă crezi zgârcită… Dar, de unde? Poți să vezi și mormântul. O cruce de lemn are și-atât.

Reporter: Dacă ar fi să realizați un calcul migălos, cât v-a costat totul?

Eh, am dat ceva, dar am ieșit destul de bine. Îți zic în lei vechi; mi-e mai la îndemână. A fost firma de servicii funerare la care am dat 18 milioane, 2 milioane la biserică pentru că l-am ținut în capelă, 6 milioane la preot pentru slujbă, 4 milioane a fost groapa pentru 40 de ani. E mai convenabil s-o plătești pe 40 de ani… 25 de milioane am dat pe praznic, 20 am dat pe loc de la persoană privată, 10 pe criptă și 8 să sape groapa.

Reporter: Îmi puteți explica la ce se referă cumpărarea gropii pentru 40 de ani?

Dai 4 milioane ca să stea acolo îngropat mortul timp de 40 de ani. După ce trec 40 de ani, dai în continuare. Dacă nu dai și lași mormântul în paragină, după 3 ani pierzi locul.

Reporter: Ce este această pierdere?

Se sapă iarăși groapă unde aveai tu loc și pune alt sicriu acolo.

Reporter: Ca și cum primul nu ar fi existat niciodată. Doar pentru că o persoană, să zicem, nu își permite să mai plătească, ori îi este imposibil să se ocupe.

(ridică umerii) Nu fac eu legea pe-aici. De mine s-or ocupa ai mei când vine vremea.

Reporter: Ați menționat ceva de locul de la persoană privată. La ce vă refereați?

Hai, că ești tinerică. Știi cum se vinde camera de cămin? Așa se mai vinde câte un loc de veci. Știam pe cineva care are și mi l-a vândut mie, că eu n-aveam de unde să găsesc.

Reporter: Ce vreți să spuneți prin „nu aveam de unde să găsesc”?

Păi, nu erau locuri în cimitir. Nu erau! Ai văzut cimitirul? Lumea tot moare, se ocupă locurile. Nu îngropi unde-ți place ție. Tre’ să fie un loc dat de ei.

Reporter: Totuși, nu sună foarte legal această cumpărare de la persoană privată.

(își mărește ochii de spaimă) Și eu ce era să fac? Unde să-l îngrop?

Reporter: Nu vă temeți. Îmi puteți povesti în ce a constat cumpărarea locului și de ce ați procedat astfel?

Ți-am zis… n-aveam unde să-l pun. Avea cineva pe care știam eu. I-am dat 20 de milioane să mi-l vândă mie și asta a fost. (cu tremurat) Nu-s de judecat.

Reporter: Bineînțeles că nu sunteți. Așadar, un total cât ar fi?

(numărând pe degete fiecare plată) Deci am zis 18, cu 2, cu 6, cu 4, 25, 20, 10, după, încă 8. Adică 93 de milioane în lei vechi.

Reporter: Un calcul destul de rapid.

Am fost învățătoare acum mulți ani. (își arată fruntea) Măcar cu atât rămân.

Reporter: Iertați-mi indiscreția, dar ce pensie aveți?

5 milioane 400. Adică 540 de lei ar veni.

Reporter: Nu vi s-a părut cam mult? La pensia pe care o aveți dumneavoastră, vorbim, totuși, de aproape 100 de milioane de lei vechi cheltuite în câteva zile.

(zâmbește cu lacrimi în ochi) Voi nu știți, că sunteți prea tineri… Nu v-au murit câți mi-au murit mie. (face o pauză) N-ai când să te gândești la bani, fetiță, n-ai când! Ți-e a jeli, a plânge… Să stai singură, să te lese-n pace. Și dai ce ai, numai de te-or lăsa în pace… să ai și tu timp să jelești în tihnă.

cim2

Altă văduvă ne-a povestit o variantă interesantă a caracteristicilor preotești din cadrul unei înmormântări:

 

Reporter: Cât de greu v-a fost să achitați suma pentru întreaga înmormântare?

Pe drept să-ți spun, nu așa greu. M-au mai ajutat copiii, mai mult, mai puțin. Chiar nu mă plâng. Mai greu cu unde să dai banu’. Că doar nu ni s-o spune pe față cât să dai și unde.

Reporter: Puteți fi mai clară?

Apăi, era plin cimitirul unde voiam să-l duc pe-al meu. Noi suntem familie de ortodocși, dar am zis să-l duc la cimitir la armeni, că-n altă parte nu găseam. Iau loc, sap groapă, totul făcut, numai când să ducem mortul la capelă apare popa armean… că el nu mă lasă să intru cu mortul în biserică.

Reporter: Din ce cauză?

De-mi zicea, știam și eu de-o treabă, dar așa… Nu mă dumirea nimeni. Și-a dat fii-miu seama până la urmă că la biserică-i ca și-n spital – arăți banul; te ajută. Popa armean era el supărat că vine preotul ortodox și ține slujba. I-am plătit-o și lui că să-i treacă supărarea și să-mi dea un colț de capelă să-mi țin omul.

Reporter: Ați avut, deci, două slujbe diferite, ținute de doi preoți diferiți, la aceeași înmormântare?

Da’ de unde? Am plătit două slujbe și a venit doar ăla ortodox la înmormântare.

Reporter: Cât ați plătit pentru slujba inexistentă?

10 milioane.

Reporter: Plătiți „contribuția anuală” pentru biserică?

Da, dar numai la aia ortodoxă.

 

Ambele persoane au ales să nu își dezvăluie identitatea pe motiv că nu doresc să aibă probleme cu biserica.

About the author

Adelina Gherasim

Leave a Comment