NEWS

Moartea plănuită a unui simbol: CINEMA PATRIA

07_GMagheru12-14
Scris de: Alin Pătru

V-ați gândit cât de mult timp a trecut de când ați văzut un film la cinema? Când spun cinema mă gândesc la o sală gândită numai pentru asta, nu la un spațiu comercial imens care are și o așa zisă zonă de relaxare. Ascult cu plăcere poveștile despre cozile interminabile de la Cinematograful Patria la fiecare lansare de film. În fond, acestea sunt amintiri, au rămas doar poveștile. Astăzi, din simbolul unei generații a rămas doar o umbră prăfuită și demodată.  

 

Doi oameni într-o sală cu 1000 de locuri

Eram prin centrul orașului și sincer nici nu aveam prea mult timp la dispoziție să ne deplasăm către unul dintre marile centre comerciale. Ora se potrivea perfect cu programul nostru, așa că am ales să vedem Ted 2 la Patria. Începea la fără un sfert, noi am ajuns cu un minut întârziere și am găsit casa de bilete goală. Într-un suflet vine o doamnă amabilă care se pregătea să iasă la tigară și ne spune că filmul nu a început încă și ca dat fiind faptul că suntem doar eu și prietena mea, nu ne poate oferi bilete.

În tot acest timp, pe site-urile de profil, filmul TED2 este cotat ca una dintre cele mai bune apariții. Oamenii merg să-l vadă la mall.

Șoc, groază și incă ceva, dar nu aveam cum să mai mergem în altă parte, prin urmare devenim sâcâitoare și o rugăm insistent să ne lase sa vedem Ted 2, că am bătut drumul. Doamna, pe același ton calm și înțelegător ne spune „Mami, v-aș lăsa cu dragă inimă, dar proiecționistul nu ar fi de acord. În primul rând, o lampă e 9000 de lei și se uzează extrem de repede, efectiv nu se scot banii și apoi… apoi ne ceartă și pe noi de sus. Stau aici de dimineață până noaptea și vă rog să mă credeți că aș vrea să vă las, dar să fie măcar patru oameni.”

Sala este goală FOARTE DES

În acest punct al discuției eram deja afară și îi țineam companie doamnei preț de câteva fumuri, filmul trebuia să fi început de șapte minute iar noi în subsidiar speram să apară doi rătăciți să vedem filmul. Dacă tot ne împrieteniserăm, mi-am permis să întreb cât de des se întâmplă povestea asta cu anularea proiecției, neașteptându-mă la răspunsul scurt și sec „Foarte des.”

Imediat, privirea i se luminează și ne întoarcem să vedem un cuplu de liceeni interesați să vadă filmul. Ne numără entuziasmată „Unu. Doi. Trei. Patru.”, țopăie până în spatele ghișeului sunându-l pe proiecționist în mers și spunându-i repede și apăsat să dea drumul filmului chiar în clipa aceea. Așa am ajuns să vedem Ted 2, patru oameni într-o sală cu 1014 locuri, răcoroasă și cu un ecran imens.

Preambulul lung al poveștii mele este un episod care a lovit din plin în spiritul meu conservator și melancolic. M-am simțit de parca am asistat la agonia unui lucru ce-și dă ultima suflare sub talpa multiplexurilor și a coloșilor comerciali. Dincolo de demersurile, chipurile, „hipstărești” de a blama corporațiile, să cercetezi și să vezi că din 2008 încoace, din peste 400 de săli de cinematograf din țară ce aparțineau statului au rămas puțin peste 20 și că acestea sunt în moarte clinică, este intrigant.

Nu cred că ține de alegerea publicului și că tranziția s-a făcut natural, cred că e o moarte plănuită, un asasinat. Mi se pare că vorbesc despre un copil cu cinci moașe de care nu se ocupă, în fapt, nimeni. Mingea e pasată dintr-o curte în alta, angajații se plâng degeaba, iar cei responsabili de a îmbunătăți lucrurile par să le distrugă în mod deliberat.

M-aș întreba de ce, dar nu cred că m-ar liniști un răspuns, mai degrabă m-ar enerva, așa că îmi voi lăsa retorică întrebarea. Până atunci, voi frecventa cinematografele de stat, până nu dispar de tot, iar în loc de agonia lor, voi fi nevoită să asist la priveghi.

About the author

Alin Pătru

6 Comments

  • si nu ti a fost rusine sa consumi atatea resurse doar pentru ambitia idioata de a viziona un film, impreuna cu alti trei descreierati care nu aveau ce face la ora respectiva, intr-o sala de 1014 locuri?

    • Ciudat comentariu are „” litera „” asta ” a ” …. Poate e ironic, poate nu, poate chiar nu stie sa comenteze ceva real, poate face misto, etc…. Dar, altfel, nici eu nu-s multumit de praful ce s-a ales de aceste cinematografe, tinand cont de copilaria mea… In rest, ce sa mai spun, daca nu te duci la film direct la Mall, atunci nu ai ce cauta in viata, nu esti in lumea buna si nu existi…. Indiferent ca la Mall un bilet este minim 25 de lei ( sau peste 50 ), iar la un cinema simplu nu cred ca mai depaseste 10 lei, trebuie obligatoriu sa iti ifaci selfie in mall, direct in sala, sa-l postezi peste tot si esti cel mai tare….. Cum dreaq sa-ti postezi un selfie din Patria, care nimeni nu mai stie ca exista, din cei tineri sau foarte tineri?…

  • Sigur ca un marlan isi poate pune astfel de intrebari, cu” descreerati” ce vor sa vada un film si i se pare anormal sa nu mergi sa-l asculti pe Degeneratu minune sau Parizer, sau sa maninci seminte intr-o bodege dupa ce ai baut de te-ai pisat pe tine!E trist ca Patria,un simbol cum bine spuneai a ajuns sa ” moara” dar de vina nu suntem noi, cei 40 % ,ci restul, „care e multi”!

    • Nici eu nu as mai iesi neaparat la cinema, oricum nu in Mall-uri… Insa farmecul unui film vazut la Patria, Scala, Gloria, pe Bulevardul Cinematografelor, etc, etc, nu va disparea vreodata, chiar si azi m-as duce…. Din pacate, noile filme nu ma mai atrag, as prefera sa vad de 10 ori ” Gone of the wind ” in sufrageria mea, decat „” Iron man ” in cinematograf….. Chiar daca as intra de 10 ori pe gratis….. Dar, dehh, fiecare cu generatia lui, stilul lui de viata si alte placeri…….

  • In 1969 sau 1970 , nu imi amintesc exact , la ora 6 dimineata asteptam la o coada lunga la Patria pentru a lua bilete la „Love story” . Era o nebunie , oamenii erau fericiti cand intrau in sala si tristi cand ieseau in lumea cenusie de afara .

Leave a Comment