NEWS

ORICE EVENIMENT ORGANIZAT PE ARENA NAȚIONALĂ ESTE ILEGAL

1_Arena Nationala
Scris de: Alin Pătru

 Potrivit legii, orice eveniment care are loc într-un spațiu neautorizat conform legii apărării împotriva incendiilor rămâne ilegal. Arena Națională nu are autorizare ISU, iar administratorul acestui stadion, primăria, riscă amenzi de la pompieri.

Arena Națională nu poate primi aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din cauza acoperișului retractabil.Materialul din care a fost construit nu este omologat la noi în țară, iar constructorul nu poate demonstra că acesta este ignifug – adică nu ia foc.

Acestă informație a fost confirmată și de Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, într-o declarație pentru Europa Fm.

Ce se poate face acum pentru ca stadionul sa fie redeschis? Exista 3 variante. Prima varianta ar fi omologarea in Romania a materialului din care este facut acoperisul. Lucru pe care incearca si primaria acum sa-l faca. Al doilea ar fi obtinerea avizului ISU pentru functionarea cu acoperisul strans. Daca niciunul dintre aceste lucruri nu va fi posibil, atunci primaria capitalei ar putea fi nevoita sa-l dea jos pur si simplu”

„Ar fi absurd sa se ajunga la o decizie prin care sa se renunte la actuala copertina, mai usor ar fi sa se lucreze la normativele care reglementeaza emiterea autorizatiilor de securitate la incendiu”, spune Alex Ichim, purt. de cuv. PMB.

About the author

Alin Pătru

Leave a Comment