BREAKING NEWS

PRIMELE IMAGINI DUPĂ ACCIDENT. Șansele de revenire

gabriel_cotabita

Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 59 de ani, este în stare critică şi respiră cu ajutorul aparatelor, starea sa fiind una critică, după ce i s-a făcut rău într-o sală de fitness a unui hotel.

În ultima perioadă, artistul a încercat să ducă un stil de viață cât mai sănătos, se lăsase de fumat și slăbise în jur de 30 de kilograme. „Ca să fiu sincer, probleme cu greutatea aveam de mult timp, dar, în primul rând, trebuie să recunosc: sunt un gurmand”, spunea Cotabiţă acum patru ani.

S-a stabilit că Gabriel Cotabiţă nu are leziuni pe coronare, rămânând să îi fie investigată activitatea cerebrală.

Astfel, rezultatul coronarografiei la care a fost supus cântăreţul este unul bun. Pacientul este în continuare asistat şi ventilat mecanic.

Conform medicilor, Cotabiță are șanse să-și revină

„Este supus unor investigaţii pentru evaluarea stării în care se află. A fost adus la ora 13:55. Nu mi s-a confirmat că ar fi stop cardio-respirator, ci mi s-a spus că este în stare stabilă. Este însă în curs de investigaţii. A fost folosit şi defibrilatorul”, a spus Bogdan Oprița, medicul coordonator al SMURD București, la Antena Stars.

636x586_gabrielcotabitaspitalstarecririca3

 

 

 

 

 

 

 

Coronarografia sau angiografia coronariană, este cea mai bună tehnică de diagnosticare a afecţiunii coronariene. Este vorba despre o investigaţie esenţială în explorarea acesteia, prin vizualizarea directă a arterelor coronare, responsabile de angină sau infarct.
Sursă foto: SPYNEWS.ro

About the author

Gabriel Fereșteanu

Jurnalist, Evenimentul Zilei | Editor Coordinator ZDT.RO | Blogger at http://feresteanu.eu

Leave a Comment