PEOPLE

Profesorul de 83 de ani care vrea să ajute învățământul din România

http://www.moldova.org

Ajuns la vârsta a treia, profesorul Vasile Tanasiciuc, din comuna Șerbăuți, este plin de speranță atunci când vine vorba despre învățământ. Cu o voce modestă spune că meseria de educator nu este atât de ușoară precum pare. „E mai ușor să înveți electronica decât să educi un om.” Chiar dacă la prima vedere pare un simplu bătrânel, profesorul Tanasiuc ascunde multe povestiri, visuri și planuri de viitor.

Pe parcursul a 20 de ani, bărbatul a scris 34 de volume-îndrumar, pe care le-a pus sub emblema „Biblioteca – Multum in parvo (Mult pentru puțin)”. Totul a început când a realizat că unii profesori care vin din urmă nu știu cum să fie profesori. Trebuie să fii dedicat, să îți placă ceea ce faci. A fi educator este o mândrie. Mulți profesori din ziua de azi nu știu care sunt obiectivele acestei meserii, dar eu le-am descoperit. Primul este „învață pentru a ști”, al doilea este „învață pentru dezvoltarea meseriei” și al treilea este „a trăi este o știință”. Iar aici, la ultimul, am 12 module pe care le-am analizat, pe scurt. Printre ele sunt și „a ști să te autocunoști” adică să îți cunoști lungul nasului, ca să o spunem frumos *râde*, „a ști să iubești” și „a crede în Bunul Dumnezeu”.”

media.monitorulsv.ro

media.monitorulsv.ro

Când vine vorba despre trecut, profesorul Tanasiciuuc este puțin cuprins  de nostalgie și se lasă pradă amintirilor. Vorbește cu foarte mare drag despre părinții lui, despre meseria pe care a avut-o, dar și despre iubirile din vremea aceea. „Am avut părinți de aur. Tatăl meu a avut doar două clase, dar mereu m-a sprijinit financiar să învăț, să am o educație. El părea mai serios așa, dar era un om foarte bun.” În copilărie visa să lucreze în agricultură. Spunea că vrea să facă ceva practic. Planurile i     s-au schimbat atunci când directorul liceului la care era elev i-a spus că este prea firav pentru domeniul ăla, lucru pe care l-a recunoscut. Motiv pentru care a ajuns în Iași, la facultatea de Biologie, urmând să devină profesor de biologie și, mai târziu, chiar director.

După o carieră de aproape 40 de ani, bătrânul spune că a avut parte de elevi cuminți, care i-au făcut meseria mult mai frumoasa. Însă recunoaște că a avut și unele greșeli, de care nu este prea mândru. „Copiii erau cuminți. Am făcut și eu greșelile mele…îi mai urecheam din când în când, dar nu e bine. Ei nu trebuie să știe de frica profesorului. La un moment dat mi s-a părut mie că un băiețel nu scria și i-am atras atenția. Mi-a zis că a scris…și așa era. M-am întors la catedră și am zis „domn profesor e tare răutăcios”. Atunci o fetiță s-a ridicat în picioare și a zis „nu este adevărat, nu sunteți răutăcios”. Copiii au steluțe în minte, iar noi trebuie să știm să îi educăm. M-a întrebat un elev dacă mai am visuri *râde*. O să am până la moarte.”

Profesorul Tanasiciuc, pe lângă multe cărți și însemnări, are și un caiet cu amintiri. Acolo a păstrat fotografii cu momentele importante din viața lui. Momente pe care știe că nu le mai poate trăi din nou, dar care îi fac inima să tresare. Fotografiile din albumul său, pe care l-a denumit „Amintiri, amintiri”, ilustrează evoluția lui de când s-a născut și până când a ajuns „un flăcău cu părul sur”.

În timp ce povestea despre familia lui, și-a amintit o întâmplare din tinerețea lui, care i s-a părut amuzantă. „Uitați ca să vă povestesc o întâmplare amuzantă. Când eram tânăr vorbeam cu o fată, dar era la distanță și știți cum se spune…ochii care nu se văd, se uită. Eu eram la Siret și ea la Suceava…Într-o zi am primit o fotografie de la ea pe care scria „Uită-mă de tot sau niciodată”. Vă dați seama că după ce am citit nu știam pe ce cărare să o apuc.”

Bătrânul are planuri mari pentru viitor. Își dorește să construiască un Centru Cultural pentru Educație Integrală și Permanentă. A spus că primăria nu l-a ajutat, însă vrea să ajungă până la președinte pentru a-și îndeplini dorința. „Eu am fost și am vorbit cu primarul, dar nu prea a înțeles ce vreau eu. M-am hotărât și o să merg la președintele Iohannis, pentru că și el este profesor și îl respect și o sa încerc și acolo. Ăsta este visul meu, să existe un centru pentru educație în comună. Ar fi ca o a doua biserică pentru cei de aici.”

 

About the author

Crina Rădulescu

Leave a Comment