MEDIA NEWS NEWS ALERT

ȘEFIA TVR provoacă SCÂNTEI în PARLAMENT ,,E mai mult o mascaradă, o ipocrizie.Punem pe primul plan interese de culise”

tvr_80_tb730

Audieri cu probleme pentru Monica Ghiurco în Parlament, aleșii nu reușesc șă voteze nici cea de-a treia propunere pentru conducerea postului public. Situația tensionată s-a reflectat și în votul membrilor din Comisia de Cultura și Media din Senat și Camera Deputaților. La avizul consultativ, Monica Ghiurco a primit 19 voturi “împotrivă” și 18 ”pentru”.

 

În timpul audierilor, reprezentanta salariaților și-a exprimat, din nou, poziția fermă împotriva insolvenței pe care o consideră ,,o afacere de milioane de euro pentru buzunare private”, dar și dorința de dezvoltare a grilei de programe și a studiourilor regionale.  Monica Ghiurco mizează pe buna cooperare dintre ea și colegii care i-au acordat încrederea și au trimis-o în Consiliul de Administrație, ca reprezentant al salariaților.

În primă fază, motivele candidatei nu au convins membrii comisiei care exprimau opinii contrare cu referire atât la insolvență, cât și la alte puncte din planul de redresare al comisiei.

 

Una dintre intervențiile din timpul audierii lui Ghiurco admite faptul că în spatele votului sunt interese de culise, care ar trebui discutate cu ușile închise ,, Două propuneri au fost respinse. De această dată nu poate fi invocată eticheta politică. Se pare că nici doamna (n.r. Monica Ghiurco) nu convine. E dreptul nostru să votăm împotrivă, nu mă pronunț. Pun o întrebare: Ne interesează să rezolvăm problema de criză a televiziunii? Haideți să stabilim cu ușile închise cine convine. Este mai mult o mascaradă, o ipocrizie. Nu suntem dispuși să dăm un mandat cuiva. (..) Noi punem pe primul plan interesele televiziunii, punem pe primul plan interesele care nu s-au invocat în această sală, ci undeva în culisele ei.” , a spus Emil Pașcan, vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Media.

Şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată pentru ora 18.00, votul din plen va decide dacă Monica Ghiurco va prelua conducerea televiziunii.

About the author

Gabriel Fereșteanu

Jurnalist, Evenimentul Zilei | Editor Coordinator ZDT.RO | Blogger at http://feresteanu.eu

Leave a Comment