PEOPLE

SIMONA IONESCU – REDACTOR ȘEF EVZ: ” Am o pasiune nebună să uit lucrurile urâte care mi se întâmplă”

simona ionescu
Scris de: Alin Pătru

Simona Ionescu este și o să fie întotdeauna pentru mulți oameni din media românească un șef, un coleg, un profesor, un sprijin, un sfătuitor bun, o legendă în ale ziaristicii și un suflet bun și drept în același timp.

Îmi este foarte greu să o descriu pentru că este femeia care atât mie cât și colegului Gabriel Fereșteanu, ne-a pus creionul în mână și care a fost acolo când am făcut primii pași în domeniul ăsta.

Simona Ionescu lucrează ca jurnalist din 1990. A fost reporter la Tineretul liber, apoi Redactor șef adjunct la Evenimentul Zilei, Redactor șef adjunct la Libertatea și apoi la Click. În prezent este Redactor șef la Evenimentul Zilei și coordonează și o campanie umanitară pentru că iubește să ajute și să sprijine tinerii.

1. Cum erai în copilărie? Ce te-a atras dintotdeauna?
– Veselă, băiețoasă, grijulie cu fratele meu mai mic, ambițioasă. Întotdeauna m-a atras scrisul și cititul. Imaginam povești și întotdeauna personajele mele erau vecini și copiii cu care mă jucam. Mă amuza mult să le aleg nume fictive și le adăugam porecle. Celor mai buni prieteni le citeam născocirile mele, din care nu lipsea umorul. Râdeam mult. Regret și azi că bunica mi-a pierdut caietul cu povești.

2. Ce alte pasiuni mai ai?
– Am o pasiune nebună să uit lucrurile urâte care mi se întâmplă. Nu glumesc. Le șterg pur și simplu din minte, odată cu persoanele care le-au provocat, dacă e vorba și de ele.

3. La ce vârstă ai avut primul job? Ce alte joburi ai mai avut?
– La 17 ani. Îți vine să crezi? Ca să scap de practica obligatorie de o lună din timpul vacanței de vară, pe care trebuia să o fac într-o fabrică de la marginea Bucureștiului, am făcut trafic de influență pe lângă mama și m-a angajat la creșa unde era șefă contabilă. A fost prima pilă din viața mea. Dar mi s-a părut că fac ceva grozav dacă ajut copiii să crească (eram ”infirmieră”, personal necalificat adică, după cum etichetau comuniștii!), în loc să mă duc la fabrica din Militari UREMOAS și să leg dopul de la chiuvetă de lanț, zi de zi, opt ore. Asta însemna practica noastră de liceeni, pentru care, în clasa a XII-a, ne dădea calificare de lăcătuș mecanic. Azi, în locul unde funcționa UREMOAS, se află fostul studio OTV a lui Dan Diaconescu. Închis, ca și patronul.
Mai târziu, am lucrat într-un centru de calcul, iar după 1990 am intrat în presă. Am dat un concurs dur pentru un post de reporter la ziarul ”Tineretul liber” (azi dispărut de pe piață), l-am luat, am început munca, dar angajarea propriu-zisă a survenit la vreo 8-9 luni. Pentru că nu-mi permiteam să rămân fără salariu atâtea luni, căci aveam acasă trei copii, pe toată această perioadă am avut două joburi. Îmi doream atât de mult să fiu ziaristă, încât am dat tot ce-i mai bun. M-am specializat pe investigații și social. M-au angajat pe bani când și-au dat seama că nu mai pot fără mine. Dar a fost mirific!

4. Câte ore dormi pe noapte?
– Ce întrebare-i asta? Vrei să-mi faci vreun test, creezi clubul insomniacilor sau ce? Bine, fie, am să te uimesc! Dorm 6 ore. Asa m-am obișnuit de când erau copiii mici.

Continuarea interviului o găsiți AICI

About the author

Alin Pătru

Leave a Comment