LIFE HACKS

VIAȚA DE STUDENT: produse de curățat până în 10 lei

o-HOUSE-CLEANING-facebook

Studenția este cea mai frumoasă perioadă, dar poate și cea mai chinuitoare din punct de vedere financiar. Nu contează dacă lucrezi sau nu, studentul din tine va avea mereu o problemă cu banii. Soluția? Să renunți la toate lucrurile inutile. Produsele de curățat nu sunt inutile, ci doar costisitoare. Iată cu ce poți înlocui anumite produse de curățat:

otet-din-alcool-alb-pentru-menaj-1l

  1. Oțet alb (aproximativ 2 lei)
  • detergent pentru gresie și faianță: curățați gresia și faianța cu oțet alb nediluat, iar acestea vor străluci.
  • detergent de rufe: oțetul poate fi folosit în locul detergenților foarte puternici care îndepărtează “orice pată”. Alegeți oțetul alb pentru o prespălare ce va îndepărta petele nedorite.
  • balsam de rufe: în locul balsamului de rufe puteți folosi oțet. Acesta va lăsa rufele catifelate și moi.
  • soluție anticalcar: folosiți oțet în locul detergentului anticalcar. O dată pe lună este bine să programați mașina la un ciclu de spălat cu oțet și fără rufe. Acesta va curăța depunderile de calcar.
  • soluție pentru curățat mobila: amestecați câteva lingurițe de ulei vegetal (de floarea soarelui sau de măsline) cu o cantitate mai mare de oțet. Se agită foarte bine soluția și se aplică în strat cât mai subțire pe mobilă. Lustruiți cu o cârpă curată din bumbac.

lemons-lemon-juice

  1. Lămâie (aproximativ 1 leu)
  • suprafețe de inox: soluția formată din sucul unei lămâi și apă vă ajută să curățați cu ușurință robinetul de la cadă și chiuvetă.
  • vase: zeama de lămâie vă ajută să economisiți detergentul de vase. Grăsimea de pe vasele murdare este vizibil diminuată dacă le lăsați la înmuiat în zeamă pentru câteva ore.

Captură de ecran din 2017.03.24 la 03.30.15

  1. Bicarbonat de sodiu (aproximativ 70 de bani)
  • soluție pentru desfundat: țevile de la baie și bucătărie pot fi desfundate cu bicarbonat de sodiu și oțet alb. Acțiunea lor împreună va arde orice depunere și va curăța grăsimea.

Alcool-Sanitar-Mona-70-TRA-800x800

  1. Spirt (aproximativ 5 lei)
  • geamuri: diluați spirtul medicinal în apă și apoi ștergeți geamul fără a-l mai clăti.

De asemenea, geamurile pot fi curățate și de pete mai dificile cu oțet sau bicarbonat. Oțetul alb amestecat cu apă elimină picăturile de calcar. Bicarbonatul ajută la îndepărtarea vopselei. Dacă geamul este pătat de vopsea, aveți nevoie doar de o soluție formată din 250 ml apă fierbinte și o lingură de bicarbonate de sodiu.

Vezi și Cum scapi rapid de cele mai dificile pete?

About the author

Adelina Gherasim

Leave a Comment